Questa settimana pubblichiamo una struggente poesia di Carmelo D’ Accardo, dedicata al figlio Calogero, quando fu costretto a emigrare, senza la famiglia.
A ME FIGLIU LILLUCCIU
• Lilluzzu, ti lassai o figliu beddu
sulu suliddu, sì, sulu suliddu
ca mi parsi lassari n’anciuliddu
senza patruzzu figliu miu picciddu
• dintra stu cori mi batti un marteddu
‘ntra li momenti quannu pensu a diddu
ora ti mannu un duci vasuneddu
ccussi campi cchiù allegru e miatiddu
• oh! Si avissi a stu momentu l’ali
e putissi vulari ‘ntra li celi
ddocu vinissi lestu e puntuali
ccu l’ali aperti anchi a scattafeli
• senza circari né strati né scali
né la me varca senza remi e veli
ma mi sintissi n’arca imperiali
ccu li vasuzzi tò comu lu meli
• sugnu luntanu e ‘mpettu a tia ti tegnu
unni camini vicinu ti sugnu
ora mi trovu a stu luntanu regnu
figliu di lu me cori cchi ti dugnu
>>>> continua
• ti dugnu lu me cori ppi sustegnu
ti viu ccu la menti e mi ncutugnu
Diu ppi carità nenti pritegnu
dammi a me figliu e spezza stu cutugnu
• nun fù nnè curpa tò né curpa mia
figliu Lilluzzu siddu ti lassai
la curpa fù di chidda sorti ria
ca nun mi vosi, nò, aiutari mai
• ma ppi l’amuri di l’autri e ppi tia
pocu pinzava li peni e li guai
sprannu ca passerà la nostalgia
quannu pù vegnu a mia vicinu stai.
Nessun commento:
Posta un commento